Friday, February 25, 2011
Am facut nefacuta
Mi-am facut cont pe facebook. Am cont, deci exist. Pentru cei curiosi, nu ezitati in a incerca sa ma gasiti.
Thursday, October 7, 2010
Cristian Sima la 100%
Robert Turcescu a revenit cu emisiunea care l-a consacrat, 100%, inapoi pe tv, insa la postul B1. In primele doua emisiuni de la revenire, a avut ca invitati doua dintre personalitatile pe care le stimez cel mai mult - Dan Puric si Cristian Sima. Voi comenta insa doar cea de-a doua emisiune, intrucat am urmarit-o in intregime.
In primul rand, felicitari domnului Turcescu pentru ideea de a-l invita pe Cristian Sima, cu toate ca ultima aparitie a acestuia in emisiune nu s-a incheiat foarte fericit pentru realizatorul emisiunii. Domnul Sima are un farmec aparte pe sticla, atragand o audienta numeroasa, insa din cele mai variate motive. Nu este inca o persoana publica cu notorietate - nici nu cred ca se considera o persoana publica.
Poate si din acest motiv Cristian Sima este privit cu neincredere; lumea se uita ca la urs - admira giumbuslucurile dar prea putini sunt atenti si la ce mormaie. Pentru ca ideile sale sunt pe cat de simple, pe atat de radicale. Din pacate, domnul Turcescu nu a avut nici rabdarea, nici dorinta de intelegere mai detaliata a celor spuse de domnul Sima, expediindu-i rapid argumentele acestuia atunci cand devenea prea tehnic. Macar din respect pentru audienta sa cu studii superioare, trebuia sa il lase sa continue. Punctual, cateva din remarcile lui Cristian Sima au fost:
Per total, a fost o emisiune cat un preambul - Robert Turcescu este aproape obligat sa il readuca pe Cristian Sima inapoi pentru un 100% adevarat, intrucat prestatia de aseara nu s-a ridicat in niciun moment mai sus de 60%.
In primul rand, felicitari domnului Turcescu pentru ideea de a-l invita pe Cristian Sima, cu toate ca ultima aparitie a acestuia in emisiune nu s-a incheiat foarte fericit pentru realizatorul emisiunii. Domnul Sima are un farmec aparte pe sticla, atragand o audienta numeroasa, insa din cele mai variate motive. Nu este inca o persoana publica cu notorietate - nici nu cred ca se considera o persoana publica.
Poate si din acest motiv Cristian Sima este privit cu neincredere; lumea se uita ca la urs - admira giumbuslucurile dar prea putini sunt atenti si la ce mormaie. Pentru ca ideile sale sunt pe cat de simple, pe atat de radicale. Din pacate, domnul Turcescu nu a avut nici rabdarea, nici dorinta de intelegere mai detaliata a celor spuse de domnul Sima, expediindu-i rapid argumentele acestuia atunci cand devenea prea tehnic. Macar din respect pentru audienta sa cu studii superioare, trebuia sa il lase sa continue. Punctual, cateva din remarcile lui Cristian Sima au fost:
- Nu avem politicieni care sa fi citit vreodata in viata lor o carte de macroeconomie. E genul de afirmatie care poate fi luata ca o axioma; Pentru exemple, vezi lista ultimilor ministri de Finante/Economie.
- Sebastian Vladescu este un nesimtit. Ideea a fost formulata mai voalat in emisiune, insa aceasta e esenta. Declaratia domnului Vladescu despre Emil Boc reprezinta dovada arogantei si grosolaniei cu care fostul ministru trata, de altfel, orice subiect. In schimb, premierul nu a declarat despre Vladescu ca nu s-ar pricepe la drept constitutional. Pana la urma, e o diferenta de obraz, cu o diferenta neta de soric in favoarea fostului ministru.
- Romania nu este o tara foarte indatorata. Exemplele date in emisiune - Japonia, SUA, Italia - sunt destul de elocvente si nu merita comentarii aditionale.
- Ministerul de Finante trebuie sa apeleze la populatie/firme locale pentru necesarul de finantare si sa emita titluri de stat cu scadente de 5 si de 10 ani. Suma avansata de domnul Sima, de 44 de miliarde EUR este insa usor fantezista, reprezinta ceva mai mult decat bugetul general consolidat al Romaniei pe un an de zile. Ramane insa problema grava a gestiunii fondurilor, care e vechea meteahna a tarilor latine/balcanice. Aceasta ar fi putut reprezenta tema de dezbatere pentru o emisiune intreaga, insa domnul Turcescu a sarit repede la chestiunea ordonantei 50, despre care invitatul avea prea putine de spus.
Per total, a fost o emisiune cat un preambul - Robert Turcescu este aproape obligat sa il readuca pe Cristian Sima inapoi pentru un 100% adevarat, intrucat prestatia de aseara nu s-a ridicat in niciun moment mai sus de 60%.
Sunday, June 20, 2010
To'arasa Udrea, ma inclin
Ceea ce n-a reusit Cupa Mondiala, scaderea salariilor si pensiilor, criza economica, intrarea Romaniei in UE, summit-ul NATO de la Bucuresti si in general niciun eveniment din ultimii douazeci de ani, a reusit Elena Udrea. Nici nu ma indoiam de capabilitatile fabuloase ale domniei sale; o persoana care poate conduce doua ministere in acelasi timp, fara sa-i curga un strop de sudoare, nu s-a mai nascut de la Napoleon incoace pe continentul european.
Ce n-au reusit evenimentele de mai sus si a reusit d-na Elena Udrea este o expunere mediatica al carei precedent poate fi constituit doar de Congresele partidului mult iubit de dinainte de 1989. Pentru un strain care deschide astazi pentru prima data pagina de internet a unei agentii de presa romanesti, ar putea avea impresia ca Romania are o populatie foarte redusa (fiecare intelege termenul cum vrea), formata din Elena Udrea si ceilalti.
Printre stirile cu furtuni, coduri colorate emise de ANM (de ce se vorbeste atat de mult despre vreme in Romania?), litoralul in weekend si jafurile armate de la banci, vara este de altfel un anotimp destul de sarac in stiri bombastice. Noroc de batranii care mai lesina de caldura pe strazi.
Ei, intr-o astfel de duminica de vara a reusit Elena Udrea sa monopolizeze pagina de internet a Mediafax. Eu am numarat 44! (PATRUZECI SI PATRU) de link-uri catre stiri cu Elena Udrea, multe din ele repetandu-se. De asemenea, doamna Udrea are mai multe poze cu ea pe homepage-ul mediafax decat are probabil pe propriul telefon mobil. Primele 9 stiri - toate cu Elena Udrea, bineinteles - au cate o poza. In total, 11 poze cu Elena Udrea!. Ceausescu se rasuceste in mormant de invidie; nici el, nici Elena lui la un loc n-ar fi reusit performanta asta.
Si ca sa nu creada cineva ca vorbesc prostii, atasez mai jos niste poze cu site-ul mediafax de duminica, 20 iunie, in jurul orelor 14:00 (click pentru marire).
In concluzie, nu ar fi prea multe de spus. Ca avem o tara de doi bani, ca avem conducatorii pe care-i meritam, ca unii sunt mai presus de lege, ca presa e ahtiata doar dupa senzational, ca nu avem valori, ca nu avem lideri de opinie, ca etc si etc.
Ce pot eu sa fac? Pot sa boicotez mediafax pana vor incepe si ei sa boicoteze nulitatile, pot sa atrag atentia asupra derapajelor de acest gen, pot incerca sa conving persoane cu bun simt sa procedeze la fel. Nu e mult, dar e un inceput, si e ceva concret.
Voi mai intra probabil de 2-3 ori pe mediafax vara asta, sa vad daca s-a schimbat ceva. Daca voi avea din nou impresia ca am intrat din greseala pe pagina de facebook a Elenei Udrea, probabil ca nu voi mai intra niciodata.
Rusine mediafax! Rusine Ele.. n-are.
Ce n-au reusit evenimentele de mai sus si a reusit d-na Elena Udrea este o expunere mediatica al carei precedent poate fi constituit doar de Congresele partidului mult iubit de dinainte de 1989. Pentru un strain care deschide astazi pentru prima data pagina de internet a unei agentii de presa romanesti, ar putea avea impresia ca Romania are o populatie foarte redusa (fiecare intelege termenul cum vrea), formata din Elena Udrea si ceilalti.
Printre stirile cu furtuni, coduri colorate emise de ANM (de ce se vorbeste atat de mult despre vreme in Romania?), litoralul in weekend si jafurile armate de la banci, vara este de altfel un anotimp destul de sarac in stiri bombastice. Noroc de batranii care mai lesina de caldura pe strazi.
Ei, intr-o astfel de duminica de vara a reusit Elena Udrea sa monopolizeze pagina de internet a Mediafax. Eu am numarat 44! (PATRUZECI SI PATRU) de link-uri catre stiri cu Elena Udrea, multe din ele repetandu-se. De asemenea, doamna Udrea are mai multe poze cu ea pe homepage-ul mediafax decat are probabil pe propriul telefon mobil. Primele 9 stiri - toate cu Elena Udrea, bineinteles - au cate o poza. In total, 11 poze cu Elena Udrea!. Ceausescu se rasuceste in mormant de invidie; nici el, nici Elena lui la un loc n-ar fi reusit performanta asta.
Si ca sa nu creada cineva ca vorbesc prostii, atasez mai jos niste poze cu site-ul mediafax de duminica, 20 iunie, in jurul orelor 14:00 (click pentru marire).
In concluzie, nu ar fi prea multe de spus. Ca avem o tara de doi bani, ca avem conducatorii pe care-i meritam, ca unii sunt mai presus de lege, ca presa e ahtiata doar dupa senzational, ca nu avem valori, ca nu avem lideri de opinie, ca etc si etc.
Ce pot eu sa fac? Pot sa boicotez mediafax pana vor incepe si ei sa boicoteze nulitatile, pot sa atrag atentia asupra derapajelor de acest gen, pot incerca sa conving persoane cu bun simt sa procedeze la fel. Nu e mult, dar e un inceput, si e ceva concret.
Voi mai intra probabil de 2-3 ori pe mediafax vara asta, sa vad daca s-a schimbat ceva. Daca voi avea din nou impresia ca am intrat din greseala pe pagina de facebook a Elenei Udrea, probabil ca nu voi mai intra niciodata.
Rusine mediafax! Rusine Ele.. n-are.
Thursday, April 22, 2010
Ultima grija
In aceasta luna s-au incheiat lucrarile la ultimul tronson al autostrazii suspendate, care leaga A1 de A2, trecand pe la 20-30 de m deasupra Bucurestiului, soferii aflati in trecere putand admira de la inaltime frumusetile capitalei. In aceasta saptamana a fost inaugurat si pasajul Basarab, iar blocajele de pe podul Grant si de la Gara de Nord au devenit din realitati, amintiri triste. Acum 2 zile, s-au incheiat si lucrarile din Centrul Vechi, iar de azi dimineata, B-dul Aviatorilor este proaspat asfaltat, aratand in sfarsit a bulevard din secolul XXI, si nu a strada din secolul XIX. Problema cablurilor suspendate care sufoca orasul a fost si ea rezolvata, ultimul cablul fiind ingropat astazi in cursul dupa-amiezii.
Toate aceste realizari sunt umbrite insa de o problema grava, majora, aproape de nesurmontat, care a inceput sa-l tina treaz pe d-l Oprescu nopti la rand, si a carei rezolvare a gasit-o intr-un sfarsit: statuia Lupoaicei va fi mutata din Piata Romana in Piata Sf. Gheorghe. Astfel, Bucurestiul a scapat si de ultima sa grija, putand candida in viitor fara nicio problema la titul de "Capitala culturala, economica si de toate a Europei".
Motivatia deciziei de mutare ("ca acolo nu o vede nimeni") este cel putin stupida, dar nu neobisnuita pentru un primar care ne-a obisnuit de-a lungul timpului cu declaratii de asemenea nivel, si chiar mai scazut. Eu, de exemplu, am vazut-o, si mai stiu multi altii ca mine. Daca tot este la capitolul mutari, i-as sugera si o mutare a locului de munca - de la primarie, oriunde altundeva. Ca si-asa nu-l mai vrea nimeni.
Astazi, de pe la amiaza, 4 muncitori spargeau de zor soclul fostei statui. Nostalgicii care treceau zilnic prin Piata Romana mai pot admira statuia in fosta locatie doar in poze. Ca cea de mai jos.
Toate aceste realizari sunt umbrite insa de o problema grava, majora, aproape de nesurmontat, care a inceput sa-l tina treaz pe d-l Oprescu nopti la rand, si a carei rezolvare a gasit-o intr-un sfarsit: statuia Lupoaicei va fi mutata din Piata Romana in Piata Sf. Gheorghe. Astfel, Bucurestiul a scapat si de ultima sa grija, putand candida in viitor fara nicio problema la titul de "Capitala culturala, economica si de toate a Europei".
Motivatia deciziei de mutare ("ca acolo nu o vede nimeni") este cel putin stupida, dar nu neobisnuita pentru un primar care ne-a obisnuit de-a lungul timpului cu declaratii de asemenea nivel, si chiar mai scazut. Eu, de exemplu, am vazut-o, si mai stiu multi altii ca mine. Daca tot este la capitolul mutari, i-as sugera si o mutare a locului de munca - de la primarie, oriunde altundeva. Ca si-asa nu-l mai vrea nimeni.
Astazi, de pe la amiaza, 4 muncitori spargeau de zor soclul fostei statui. Nostalgicii care treceau zilnic prin Piata Romana mai pot admira statuia in fosta locatie doar in poze. Ca cea de mai jos.
Tuesday, April 20, 2010
EVA, sau despre cum ce invatam la facultate nu e total rupt de realitate
Cea mai mare parte a cunostintelor din facultate au o functie de utilitate descrescatoare, care devine egala cu 0 la momentul licenta. Insa, pe ici-colo, exista unele puncte de tangenta cu realitatea, iar unul din aceste puncte este pe cat de plictisitorul, pe atat de folositorul curs de GFI - unde afli de lucruri plictisitoare si folositoare, cum ar fi EVA.
Intr-un articol din Ziarul Financiar de azi, se face apologia acestui indicator dezvoltat de firma de consultanta Stern Stewart & Co, EVA fiind marca inregistrata a companiei.
EVA desemneaza castigul suplimentar oferit de o companie fata de castigurile "normale" pe care creditorii si actionarii care o finanteaza le-ar putea gasi pe piata la acelasi grad de risc. Acesta poate fi negativ chiar daca profitul pe care o companie il inregistreaza este pozitiv.
Tot in articol se mai spune si ca utilizarea indicatorului ar fi putut preveni riscul de faliment al Lehman Brothers, insa aceasta nu e nimic mai mult decat un normative statement. Fara indoiala, este un indicator util si din ce in ce mai la moda, dar sa nu uitam ca asa a fost orice nou indicator la vremea sa.
Lectia care trebuie invatata este ca niciun indicator singular nu ofera informatii exhaustive legate de performanta financiara, ci intotdeauna trebuie folosit un set de indicatori.
O alta lectie este ca si GFI-ul e bun la ceva.
Disclaimer: All of the above may seem as a complete non-sense unless you're an economics student.
Intr-un articol din Ziarul Financiar de azi, se face apologia acestui indicator dezvoltat de firma de consultanta Stern Stewart & Co, EVA fiind marca inregistrata a companiei.
EVA desemneaza castigul suplimentar oferit de o companie fata de castigurile "normale" pe care creditorii si actionarii care o finanteaza le-ar putea gasi pe piata la acelasi grad de risc. Acesta poate fi negativ chiar daca profitul pe care o companie il inregistreaza este pozitiv.
Tot in articol se mai spune si ca utilizarea indicatorului ar fi putut preveni riscul de faliment al Lehman Brothers, insa aceasta nu e nimic mai mult decat un normative statement. Fara indoiala, este un indicator util si din ce in ce mai la moda, dar sa nu uitam ca asa a fost orice nou indicator la vremea sa.
Lectia care trebuie invatata este ca niciun indicator singular nu ofera informatii exhaustive legate de performanta financiara, ci intotdeauna trebuie folosit un set de indicatori.
O alta lectie este ca si GFI-ul e bun la ceva.
Disclaimer: All of the above may seem as a complete non-sense unless you're an economics student.
Sunday, April 4, 2010
My new favourite artist
He only goes by the surname fretkillr.
I'm not going to be a fan-girl and ramble on about all the things I love about his performance - his blues, folk, jazz influences ... I'm just going to provide a few youtube links to some of his stuff I like best and hope that my word of mouth is enough to attract more attention to this amazing anonymous artist.
*Takes a bow*
Greenback Dollar
Peach Pickin' Time in Georgia
Dream a Little, Dream of Me
Mr. Tambourine Man
Hesitation Blues
King of the Road
And here's his full youtube profile.
Thursday, April 1, 2010
Piete de capital, tipuri de probleme
In vederea pregatirii cat mai adecvate pentru lucrarea de la seminar, profa ne-a trimis un material cu 10 tipuri de probleme rezolvate ce pot sa apara printre subiecte - 5 cu actiuni, 5 cu obligatiuni. Acestea, impreuna cu tot ce am facut pana acum la seminarii, acopera doar partea practica a lucrarii. Pentru partea teoretica avem capitolele corespunzatoare din Bodie, Kane si Marcus.
Materialul poate fi descarcat de aici.
Spor la invatat!
Materialul poate fi descarcat de aici.
Spor la invatat!
Friday, March 26, 2010
La multi ani, pamantule!
Dar maine, mai mult ca oricand, se pare ca Pamantul se sufoca si trebuie sa respire, si nu va putea face acest lucru decat daca noi stingem lumina. Si daca tot am ajuns la capitolul urari, le mai urez si celor care cred ca 15 minute de intuneric fac vreo diferenta sa-si traga o palma si se mai gandeasca o data. 15 minute dintr-o luna de 43200 de minute inseamna cam 0,03%. O uriasa diferenta si cred ca Pamantul ar fi mandru de noi.
The planet is fine, the people are fucked!
Sa nu credeti insa ca sunt impotriva Pamantului. In fiecare zi am grija de el, stingand lumina pentru aproximativ 7 ore pe zi, sambata si duminica chiar si mai mult. Iar daca palma de mai sus n-a functionat, poate vizionarea clipului va mai deschide niste ochi sau urechi.
Tuesday, December 15, 2009
AC/DC in Romania!
UPDATE: Acesta a fost postul cu nr. 100. La multi ani mie! :)
Sunday, November 22, 2009
Am votat!
Am plecat de acasa la 12:30 si m-am intors la 15:15. Am petrecut in sectia speciala de votare nr. 166 din Agronomie aprox. 2 ore si jumatate din viata si totusi ma pot considera norocos - norocos ca am votat, norocos ca am asteptat doar atat.
Daca erau cam 100-150 de persoane in fata mea la coada cand am ajuns, in jurul orelor 15:00 mai mult de 300 de persoane asteptau sa-si exercite drepturile. Nu au existat incidente notabile pe care sa le fi observat, in afara de proasta organizare tipic romaneasca si nesimtirea unora care nu credeau in conceptul de "stat la coada".
S-a considerat ca doua cabine de vot sunt suficiente, desi inca de dimineata au fost cereri pentru suplimentarea lor. Pe la 14:30 a mai aparut o cabina - mai bine mai tarziu decat niciodata. Taraganarea insa vine din cauza completarii declaratiilor pe propria raspundere, una pentru prezidentiale, alta pentru referendum. Apoi cineva trebuia sa coroboreze ce-ai scris pe declaratie cu ce scrie in buletin, si abia apoi se trece la votarea propriu-zisa.
Sugestia mea pentru fluidizarea situatiei - distribuirea declaratiilor catre cei care urmeaza sa intre in sala, pentru a fi completate - a fost considerata "imposibil de realizat" de catre presedintele de sectie, astfel incat fiecare votant a fost nevoi sa petreaca intre 3-4 minute in sala. Asta a fost si principala cauza din care majoritatea celor care au venit sa voteze au fost descurajati de dimensiunea cozii, de viteza de inaintare si s-au lasat pagubasi dupa maxim 2-3 minute.
Oricat de mica/mare va fi prezenta la vot, o buna parte din absenteism poate fi pusa in seama mizerabilei organizari - voita sau nevoita. Si din acest motiv, tot respectul meu se duce catre persoanele care au iesit la vot astazi si au asteptat in picioare ore in sir pentru a-si face cunoscut punctul de vedere.
Daca erau cam 100-150 de persoane in fata mea la coada cand am ajuns, in jurul orelor 15:00 mai mult de 300 de persoane asteptau sa-si exercite drepturile. Nu au existat incidente notabile pe care sa le fi observat, in afara de proasta organizare tipic romaneasca si nesimtirea unora care nu credeau in conceptul de "stat la coada".
S-a considerat ca doua cabine de vot sunt suficiente, desi inca de dimineata au fost cereri pentru suplimentarea lor. Pe la 14:30 a mai aparut o cabina - mai bine mai tarziu decat niciodata. Taraganarea insa vine din cauza completarii declaratiilor pe propria raspundere, una pentru prezidentiale, alta pentru referendum. Apoi cineva trebuia sa coroboreze ce-ai scris pe declaratie cu ce scrie in buletin, si abia apoi se trece la votarea propriu-zisa.
Sugestia mea pentru fluidizarea situatiei - distribuirea declaratiilor catre cei care urmeaza sa intre in sala, pentru a fi completate - a fost considerata "imposibil de realizat" de catre presedintele de sectie, astfel incat fiecare votant a fost nevoi sa petreaca intre 3-4 minute in sala. Asta a fost si principala cauza din care majoritatea celor care au venit sa voteze au fost descurajati de dimensiunea cozii, de viteza de inaintare si s-au lasat pagubasi dupa maxim 2-3 minute.
Oricat de mica/mare va fi prezenta la vot, o buna parte din absenteism poate fi pusa in seama mizerabilei organizari - voita sau nevoita. Si din acest motiv, tot respectul meu se duce catre persoanele care au iesit la vot astazi si au asteptat in picioare ore in sir pentru a-si face cunoscut punctul de vedere.
Cateva cifre despre alegeri
- Numarul de persoane asteptate la vot pe 22 noiembrie este de 18.317.920. Numarul de sectii de votare din tara este de 21.412, iar in strainatate sunt 294 de sectii.
- S-au tiparit 600.000 de buletine de vot pentru strainatate, aprox. 1.200.000 de buletine pentru sectiile speciale si aprox. 21.000.000 de buletine pentru sectiile permanente.
Conform insse.ro, la 1 ianuarie 2009 mai eram 17.201.263 de persoane peste 18 ani, ceea ce inseamna ca restul de pana la 18,3 milioane se afla in prezent in strainatate. Sa fie oare numarul de romani de peste granite doar de 1 milion? Si chiar si asa, nu conteaza prea mult parerea lor, tinand cont ca s-au trimis doar 0,6 milioane de buletine de vot afara. De ce s-au tiparit cu 5 milioane de buletine de vot mai mult pentru cei din tara si nu s-au trimis suficiente in strainatate, e o dilema cu care trebuie sa traim.
Votul meu conteaza! Dar cat?
Este gresita conceptia conform careia un vot valoareaza doar atat, un vot. Un vot nu a valorat niciodata doar atat, ci intotdeauna mai mult. Valoarea unui vot e data de formula:
Se observa ca un vot este doar un vot atunci cand P=100%, adica atunci cand toate persoanele de pe lista isi exprima dreptul de vot. Cand P tinde spre 0, V tinde spre infinit; cu alte cuvinte, daca eu sunt singurul care voteaza, eu aleg presedintele. Ca o concluzie, valoarea unui vot este cu atat mai mare cu cat prezenta la urne este mai mica.
Si daca acesta nu este un motiv suficient pentru a vota, este cel putin un motiv in plus. Alt motiv ar fi si faptul ca dreptul de vot e un drept pe care parintii nostri nu l-au avut; daca nu votezi pentru tine, voteaza pentru cei care ar fi vrut, dar n-au avut cu cine. Si asa ni se incalca prea multe drepturi pentru a mai ni le incalca si noi singuri.
La ultimele alegeri, profilul votantului a fost peste 50 de ani, cu 4 clase. Poate nu suntem cea mai tanara tara din lume, dar avem in mod cert mai mult de 4 clase in medie. Eu nu vreau ca o persoana cu 4 clase sa decida pentru mine.
Si poate nu ma reprezinta in totalitate niciunul dintre candidati; astia sunt, cu ei defilam. Dar unii ma reprezinta intr-o proportie mai mare decat altii. Prefer sa fiu reprezentat mai putin decat deloc. Si mai presus de toate, alegerea sa fie A MEA, nu a altora.
UPDATE: Votul de pe 22 noiembrie a valorat 1/53,52%= 1,86.
V= 1/p,
unde V= valoarea reala a votului si p= procentul celor care au participat la votare (si ia valori intre 0-100%).Se observa ca un vot este doar un vot atunci cand P=100%, adica atunci cand toate persoanele de pe lista isi exprima dreptul de vot. Cand P tinde spre 0, V tinde spre infinit; cu alte cuvinte, daca eu sunt singurul care voteaza, eu aleg presedintele. Ca o concluzie, valoarea unui vot este cu atat mai mare cu cat prezenta la urne este mai mica.
Si daca acesta nu este un motiv suficient pentru a vota, este cel putin un motiv in plus. Alt motiv ar fi si faptul ca dreptul de vot e un drept pe care parintii nostri nu l-au avut; daca nu votezi pentru tine, voteaza pentru cei care ar fi vrut, dar n-au avut cu cine. Si asa ni se incalca prea multe drepturi pentru a mai ni le incalca si noi singuri.
La ultimele alegeri, profilul votantului a fost peste 50 de ani, cu 4 clase. Poate nu suntem cea mai tanara tara din lume, dar avem in mod cert mai mult de 4 clase in medie. Eu nu vreau ca o persoana cu 4 clase sa decida pentru mine.
Si poate nu ma reprezinta in totalitate niciunul dintre candidati; astia sunt, cu ei defilam. Dar unii ma reprezinta intr-o proportie mai mare decat altii. Prefer sa fiu reprezentat mai putin decat deloc. Si mai presus de toate, alegerea sa fie A MEA, nu a altora.
UPDATE: Votul de pe 22 noiembrie a valorat 1/53,52%= 1,86.
Tuesday, August 4, 2009
Despre adecvare
O crima oribila a avut loc zilele trecute in Timisoara, un batran fiind omorat cu 50 de lovituri de cutit. Cum gaseste realitatea.net de cuviinta sa ilustreze unul din articolele referitoare la acest caz?
Presupusa autoare a crimei si totodata certa practicanta a celei mai vechi meserii din lume zambeste gales cititorilor realitatea.net, ca intr-o reclama la pasta de dinti.
Wednesday, July 29, 2009
RDS, la pamant
Incepand de azi, din jurul orei 01:00, abonatii RCS&RDS din intreg orasul Vaslui au sansa de a se bucura mai mult de viata si mai putin de serviciile de internet, telefonie mobila si fixa si cablu ale companiei sus-numite. Daca televizorul isi mai revine din cand in cand, celelalte sunt cu totul la pamant.
Conform Serviciului Clienti, problema din Vaslui se cunoaste si se lucreaza la ea, insa nu mi s-a putut oferi nicio estimare pentru durata lucrarilor. Se spera ca lucrurile sa revina la normal in cel mai scurt timp.
As dori sa le mai multumesc pentru timpul irosit reinstaland driverele placilor de retea si incercand sa ma conectez la netul lor de pe mai multe sisteme, toate returnand Error 678: The remote computer did not respond! Si sa le mai urez pe aceasta cale ca toate cele bune sa se abata asupra lor in cel mai scurt timp.
Conform Serviciului Clienti, problema din Vaslui se cunoaste si se lucreaza la ea, insa nu mi s-a putut oferi nicio estimare pentru durata lucrarilor. Se spera ca lucrurile sa revina la normal in cel mai scurt timp.
As dori sa le mai multumesc pentru timpul irosit reinstaland driverele placilor de retea si incercand sa ma conectez la netul lor de pe mai multe sisteme, toate returnand Error 678: The remote computer did not respond! Si sa le mai urez pe aceasta cale ca toate cele bune sa se abata asupra lor in cel mai scurt timp.
Saturday, May 9, 2009
Despre tenis
Aproape neobservata a trecut finala de dublu a turneului GDF Suez Open Romania dintre Begu/Halep si Goerges/Klemenschits, disputata dupa-amiaza la Arenele BNR. Romancele au castigat la capatul unui meci ce a durat mai putin de o ora si jumatate cu scorul de 2-6, 6-0, 12-10.
Motivele pentru care turneul de 100.000$ a trecut neobservat pana acum sunt destul de numeroase. Cea mai mare lipsa, concretizata aproape imediat, este lipsa unui site oficial al concursului. Ar fi durat mai putin de o zi, ar fi costat mai putin de 100$ - si totusi a lipsit cu desavarsire. Singurele surse de informatii au fost site-ul Federatiei de Tenis, si articole de maxim 2 paragrafe din ziarele de sport, acestea din urma mult mai interesate de derby-ul eternelor dezamagiri dinamo si steaua.
Intrarea la meciurile de tenis a fost gratuita, si poate asta a fost inca una din greselile organizatorice. Se va spune ca n-ar fi venit nimeni, ca tribunele ar fi fost goale. Astazi, la finala de dublu, tribuna arenei centrale s-a umplut intr-o proportie mai mica de 30%. S-a preferat in locul unui public de calitate, un public de cantitate. Iar o buna parte din specimenele care si-au facut aparitia au venit pe motiv de "oricum n-am nimic mai bun de facut".
Pe de alta parte, s-a rezolvat astfel problema parcarii. Chiar si cu 10 minute inainte de inceperea meciului se mai gaseau locuri destul de aproape de intrare. S-a ajuns astfel la un echilibru sustenabil intre numarul de spectatori si capacitatea bordurilor si trotuarelor invecinate de a sustine parcarea automobilelor.
Nu este greu sa observi ca in Romania nu prea poti aduna public de tenis. In afara de 2-3 turnee si ocazional o Cupa Davis, nu ai unde vedea tenis live. Si nu ai de unde sa stii cateva reguli elementare pentru un spectator de tenis: sa pastrezi linistea in timpul punctului pentru ca jucatorii sa se poata concentra, sa nu te plimbi prin tribune in timpul game-ului, sa iti tii telefonul pe silentios, sa nu deranjezi lumea din jurul tau, etc.
Sunt lucruri pe care de obicei nu ti le spune nimeni si doar din experienta de spectator le inveti, si pana la un moment dat sunt scuzabile. Dar ghiolbanisme ca urlatul ca la un meci de fotbal, zdranganeala facuta cu ajutorul diferitelor obiectelor artizanale, iritarea jucatorului aflat la serviciu, injuriile aduse jucatorilor (care se aud foarte bine din tribune atat de mici) - astea sunt fapte care nu mai au scuza si nu se explica decat prin lipsa de educatie, nesimtire, mojicie.
N-am inteles niciodata de ce prefere cineva sa iasa din casa si sa injure dintr-o tribuna, sa se manifeste ca un goriloi, sa-si faca nervi, sa se consume, cand ar putea foarte bine sa stea acasa si sa doarma. Si-ar face un bine atat lui, cat si societatii. Alt lucru pe care nu l-am inteles a fost de ce erau scaunele din tribuna atat de mizerabile, de pline de praf si de lipicioase.
Copiii de mingi au fost treziti din somn special pentru meci, motiv pentru care aveau dificultati in a prinde o minge si in a culege o minge de pe jos; si daca tot au fost treziti, nu mai aveau stare. De cel putin 3 ori jocul a fost intrerupt pentru ca ori se afla o minge langa teren, ori nu se stia pe unde sunt mingile, ori copiii de mingi erau prost pozitionati.
Arbitrajul a fost asigurat de un arbitru de scaun care la fiecare 2-3 minute era nevoit sa intervina pentru a calma spiritul de lupta al tribunei, aflata in inertia unui meci de fotbal, scandand "Romania" si manifestandu-se mult mai mult decat era cazul; si 2 arbitrii de linie (doar 2!), care strigau din rarunchi "folt!" in cel mai pur accent romanesc, atunci cand se ivea cazul.
Si in sfarsit ajung sa vorbesc si despre partida de tenis propriu-zisa, care a inceput urat si s-a terminat urat. A inceput urat pentru ca romancele au intrat pe teren cu gandul la orice altceva decat la tenis. Greseli multe, atat la serviciu cat si la primire, lovituri moi, lipsa de precizie si de comunicare - in mai putin de 15 minute scorul a devenit 0-4. Klemenschits scotea toate mingile de la fileu si Goerges nimerea lovituri precise spre fundul terenului. Al cincilea game a adus si schimbarea asteptata, cand Begu parca s-a trezit din letargie, si dupa cateva schimburi de mingi puternice in cross a adus primul punct pentru romance, insa setul nu a mai putut fi salvat.
Cel de-al doilea set a fost mai putin clar decat o arata scorul; a fost si partea cea mai frumoasa a jocului, cu 2 loburi reusite ale Irinei Begu si cu Simona Halep sigura atat la fileu, cat si la loviturile de rever de pe fundul terenului. Tiebreak-ul a fost echilibrat pana la 5-4, cand pe al doilea serviciu al lui Klemenschits s-a facut auzit racnetul nesimtirii izbucnit din pieptul unui fan pentru care scopul scuza mijloacele. Serviciul a fost afara, scorul a devenit 6-4, insa arbitrul a decis ulterior reluarea punctului.
Au urmat cateva minute confuze, tabela a fost data peste cap, nimeni nu mai stia scorul, s-a uitat sa se schimbe terenul, iar la un moment dat arbitrul le-a consultat pe jucatoare in legatura cu scorul. Jocul s-a terminat urat din cauza publicului, care la 11-10 si la o minge grea pentru Goerges a izbucnit in urale si tipete de bucurie, desi mingea a fost returnata in teren si s-au mai jucat doua schimburi de mingi. A fost 12-10, au castigat romancele, iar Goerges a trimis o minge dincolo de tribune, de suparare.
Felicitari Irinei Begu, felicitari Simonei Halep pentru tenisul din cel de-al doilea set si pentru concentrarea din tiebreak. Felicitari arbitrului care nu si-a iesit din pepeni si a indemnat, de fiecare data cu calm, la liniste. Sa speram ca acest succes se va concretiza si intr-un mic succes al tenisului in Romania.
Motivele pentru care turneul de 100.000$ a trecut neobservat pana acum sunt destul de numeroase. Cea mai mare lipsa, concretizata aproape imediat, este lipsa unui site oficial al concursului. Ar fi durat mai putin de o zi, ar fi costat mai putin de 100$ - si totusi a lipsit cu desavarsire. Singurele surse de informatii au fost site-ul Federatiei de Tenis, si articole de maxim 2 paragrafe din ziarele de sport, acestea din urma mult mai interesate de derby-ul eternelor dezamagiri dinamo si steaua.
Intrarea la meciurile de tenis a fost gratuita, si poate asta a fost inca una din greselile organizatorice. Se va spune ca n-ar fi venit nimeni, ca tribunele ar fi fost goale. Astazi, la finala de dublu, tribuna arenei centrale s-a umplut intr-o proportie mai mica de 30%. S-a preferat in locul unui public de calitate, un public de cantitate. Iar o buna parte din specimenele care si-au facut aparitia au venit pe motiv de "oricum n-am nimic mai bun de facut".
Pe de alta parte, s-a rezolvat astfel problema parcarii. Chiar si cu 10 minute inainte de inceperea meciului se mai gaseau locuri destul de aproape de intrare. S-a ajuns astfel la un echilibru sustenabil intre numarul de spectatori si capacitatea bordurilor si trotuarelor invecinate de a sustine parcarea automobilelor.
Nu este greu sa observi ca in Romania nu prea poti aduna public de tenis. In afara de 2-3 turnee si ocazional o Cupa Davis, nu ai unde vedea tenis live. Si nu ai de unde sa stii cateva reguli elementare pentru un spectator de tenis: sa pastrezi linistea in timpul punctului pentru ca jucatorii sa se poata concentra, sa nu te plimbi prin tribune in timpul game-ului, sa iti tii telefonul pe silentios, sa nu deranjezi lumea din jurul tau, etc.
Sunt lucruri pe care de obicei nu ti le spune nimeni si doar din experienta de spectator le inveti, si pana la un moment dat sunt scuzabile. Dar ghiolbanisme ca urlatul ca la un meci de fotbal, zdranganeala facuta cu ajutorul diferitelor obiectelor artizanale, iritarea jucatorului aflat la serviciu, injuriile aduse jucatorilor (care se aud foarte bine din tribune atat de mici) - astea sunt fapte care nu mai au scuza si nu se explica decat prin lipsa de educatie, nesimtire, mojicie.
N-am inteles niciodata de ce prefere cineva sa iasa din casa si sa injure dintr-o tribuna, sa se manifeste ca un goriloi, sa-si faca nervi, sa se consume, cand ar putea foarte bine sa stea acasa si sa doarma. Si-ar face un bine atat lui, cat si societatii. Alt lucru pe care nu l-am inteles a fost de ce erau scaunele din tribuna atat de mizerabile, de pline de praf si de lipicioase.
Copiii de mingi au fost treziti din somn special pentru meci, motiv pentru care aveau dificultati in a prinde o minge si in a culege o minge de pe jos; si daca tot au fost treziti, nu mai aveau stare. De cel putin 3 ori jocul a fost intrerupt pentru ca ori se afla o minge langa teren, ori nu se stia pe unde sunt mingile, ori copiii de mingi erau prost pozitionati.
Arbitrajul a fost asigurat de un arbitru de scaun care la fiecare 2-3 minute era nevoit sa intervina pentru a calma spiritul de lupta al tribunei, aflata in inertia unui meci de fotbal, scandand "Romania" si manifestandu-se mult mai mult decat era cazul; si 2 arbitrii de linie (doar 2!), care strigau din rarunchi "folt!" in cel mai pur accent romanesc, atunci cand se ivea cazul.
Si in sfarsit ajung sa vorbesc si despre partida de tenis propriu-zisa, care a inceput urat si s-a terminat urat. A inceput urat pentru ca romancele au intrat pe teren cu gandul la orice altceva decat la tenis. Greseli multe, atat la serviciu cat si la primire, lovituri moi, lipsa de precizie si de comunicare - in mai putin de 15 minute scorul a devenit 0-4. Klemenschits scotea toate mingile de la fileu si Goerges nimerea lovituri precise spre fundul terenului. Al cincilea game a adus si schimbarea asteptata, cand Begu parca s-a trezit din letargie, si dupa cateva schimburi de mingi puternice in cross a adus primul punct pentru romance, insa setul nu a mai putut fi salvat.
Cel de-al doilea set a fost mai putin clar decat o arata scorul; a fost si partea cea mai frumoasa a jocului, cu 2 loburi reusite ale Irinei Begu si cu Simona Halep sigura atat la fileu, cat si la loviturile de rever de pe fundul terenului. Tiebreak-ul a fost echilibrat pana la 5-4, cand pe al doilea serviciu al lui Klemenschits s-a facut auzit racnetul nesimtirii izbucnit din pieptul unui fan pentru care scopul scuza mijloacele. Serviciul a fost afara, scorul a devenit 6-4, insa arbitrul a decis ulterior reluarea punctului.
Au urmat cateva minute confuze, tabela a fost data peste cap, nimeni nu mai stia scorul, s-a uitat sa se schimbe terenul, iar la un moment dat arbitrul le-a consultat pe jucatoare in legatura cu scorul. Jocul s-a terminat urat din cauza publicului, care la 11-10 si la o minge grea pentru Goerges a izbucnit in urale si tipete de bucurie, desi mingea a fost returnata in teren si s-au mai jucat doua schimburi de mingi. A fost 12-10, au castigat romancele, iar Goerges a trimis o minge dincolo de tribune, de suparare.
Felicitari Irinei Begu, felicitari Simonei Halep pentru tenisul din cel de-al doilea set si pentru concentrarea din tiebreak. Felicitari arbitrului care nu si-a iesit din pepeni si a indemnat, de fiecare data cu calm, la liniste. Sa speram ca acest succes se va concretiza si intr-un mic succes al tenisului in Romania.
Saturday, February 28, 2009
Localnicii din Marginea contruiesc un pod intr-o zi
Este o stire care a fost prea putin mediatizata, si pe nedrept. Pe scurt: podul din Marginea a fost distrus de inundatiile din vara trecuta; autoritatile au taraganat reconstructia podului prin studii, proiecte, rapoarte, etc; dupa aproximativ 8 luni de stat fara pod, cativa satenii si-au luat soarta in propriile maini si au facut singuri podul. Intr-o singura zi. Fara niciun leu de la buget.
Este cel mai bun exemplu de ce poate realiza initiativa privata atunci cand statul este aproape inexistent. Insa statul isi flexeaza muschii si vine sa "premieze" actiunea civica a locuitorilor din Marginea prin deschiderea unui dosar penal pe numele satenilor si amendarea acestora pe motiv ca au construit fara autorizatii.
Unul din artizanii acestui proiect, Ghita Mafteian, pare desprins dintr-o carte de Marin Preda: Am mai facut tot asa, fara autorizatie, un drum de 1,3 kilometri. Pe un drum forestier, tot asa, un pod s-a daramat si am facut fara autorizatie un pod pe care trec acum camioanele incarcate cu lemn. Am mai facut cu oamenii inca un pod. Asa suntem noi, numai cu ilegalitati din astea ne ocupam.
Nici amenintarea cu puscaria pentru 1-3 ani nu pare a-l inspaimanta pe Ghita Mafteian, care mai spune ca daca asa se pune problema, atunci eu o sa merg la inchisoare, da` sunt impacat ca am facut o fapta buna.
Petitia formulata de margineni, sub forma unei bucati de placaj batuta in cuie pe un copac din apropierea podului, este absolut geniala. (click pe poza pentru a o mari)
Jos palaria!
Este cel mai bun exemplu de ce poate realiza initiativa privata atunci cand statul este aproape inexistent. Insa statul isi flexeaza muschii si vine sa "premieze" actiunea civica a locuitorilor din Marginea prin deschiderea unui dosar penal pe numele satenilor si amendarea acestora pe motiv ca au construit fara autorizatii.
Unul din artizanii acestui proiect, Ghita Mafteian, pare desprins dintr-o carte de Marin Preda: Am mai facut tot asa, fara autorizatie, un drum de 1,3 kilometri. Pe un drum forestier, tot asa, un pod s-a daramat si am facut fara autorizatie un pod pe care trec acum camioanele incarcate cu lemn. Am mai facut cu oamenii inca un pod. Asa suntem noi, numai cu ilegalitati din astea ne ocupam.
Nici amenintarea cu puscaria pentru 1-3 ani nu pare a-l inspaimanta pe Ghita Mafteian, care mai spune ca daca asa se pune problema, atunci eu o sa merg la inchisoare, da` sunt impacat ca am facut o fapta buna.
Petitia formulata de margineni, sub forma unei bucati de placaj batuta in cuie pe un copac din apropierea podului, este absolut geniala. (click pe poza pentru a o mari)
Jos palaria!
Monday, January 19, 2009
Visatorii
Dimineata. Afara inca intuneric. Se aud doua sonerii, nu stie pe care sa o opreasca prima. Lasa ca dormi altadata, acum nu mai e timp, isi spune. Se grabeste sa faca un dus. I se pare ca apa nu e suficient de calda, aproape nu mai are rabdare sa se incalzeasca. Mananca ceva pe fuga, nu e timp de pierdut cu mofturi culinare. Isi verifica geanta, dar nu mai gasesti pixul albastru. Pierde secunde pretioase rascolind haine pana il gaseste intr-un buzunar. Se uita din nou la ceas: e foarte tariziu. Se imbraca cat poate de repede si o ia la fuga pe scari ...
Ajunge in strada, si degeaba se gandeste la o scurtatura spre metrou, pana la urma merge pe aceleasi stradute ca in fiecare dimineata. Semaforul sta pe rosu mult prea mult, n-are timp sa astepte. Isi asuma riscul si traverseaza aiurea, face slalom printre masini, este claxonat, dar nu-l intereseaza; se grabeste. La intrarea in metrou, de fiecare data se nimereste in fata sa ba cineva care nu-si gaseste cartela, ba cineva cu abonamentul expirat, ba cineva care are timp de pierdut, nu ca el. I se pare ca asteapta in statie o vesnicie ...
Se deschid usile si calcaiele il mananca pana se termina de coborat. Se buluceste pe urma in usa trenului alaturi de altii ca el, pentru ca are din ce in ce mai putin timp la dispozitie. Numara in gand cate statii mai are, verifica la fiecare 3 secunde harta metroului, poate a disparut o statie as'noapte, poate a numarat una de doua ori, doar-doar ajunge mai repede. Bate din picior, isi verifica ceasul des, arde de nerabdare. Surd la disperarea sa, metroul pare a-si continua drumul agale. Are din ce in ce mai putin timp ...
In sfarsit, ajunge la ultima statie. Se lipesti de usa, in timp ce metroul inca se misca. Numara in gand secundele pana la deschiderea usilor si este mai intaratat ca un ogar de cursa; vrea sa aiba un start bun. A pornit, da din coate, este calcat pe picioare de altii ca el, si scara pare atat de departe. Din toate partile navalesc puhoaie, inainteaza cu greu. Si ajunge la scarile rulante. Trage adanc aer in piept, priveste inainte, si pune piciorul pe prima treapta .
Brusc, uita de toata graba, de toate secundele pretioase, a pasit in afara dimensiunii temporale. E cuprins de reverie, se lasa condus de muzica aglomeratiei, i se pare ca urca scarile raiului. Prn fata ochilor ii trec scenele copilariei si zambeste.
Bineinteles ca s-a asezat pe partea stanga si blocheaza trecerea; nu intelege de ce este impins de la spate. Ei nu inteleg ca el isi retraieste copilaria, intra intr-o transa mai mult decat psihedelica. Pasind pe scara rulanta, visul sau este indeplinit, s-a indepartat total de lumea gri din jurul sau, de-acum nici nu mai simte inghiontelile si murmurul nedefinit din spate. Ajuns in capul scarilor, nu isi mai poate dori nimic. Nu intelege privirile pline de ura aruncate inapoi de oameni care se departeaza rapid.
E inca dimineata, dar pentru el, ziua s-a terminat. Somnoros, intra inapoi in gura de metrou, se indreapta spre casa. Nu ii vine sa creada ce dezordine a lasat; scoate pixul din geanta si mai insemneaza o zi din calendar. Si cea de azi a fost o zi buna. Isi baga pixul in buzunar, se dezbraca, si somnoros regleaza alarma celor doua ceasuri cat mai constiincios. Maine e o noua zi si nu are deloc timp de pierdut.
Ajunge in strada, si degeaba se gandeste la o scurtatura spre metrou, pana la urma merge pe aceleasi stradute ca in fiecare dimineata. Semaforul sta pe rosu mult prea mult, n-are timp sa astepte. Isi asuma riscul si traverseaza aiurea, face slalom printre masini, este claxonat, dar nu-l intereseaza; se grabeste. La intrarea in metrou, de fiecare data se nimereste in fata sa ba cineva care nu-si gaseste cartela, ba cineva cu abonamentul expirat, ba cineva care are timp de pierdut, nu ca el. I se pare ca asteapta in statie o vesnicie ...
Se deschid usile si calcaiele il mananca pana se termina de coborat. Se buluceste pe urma in usa trenului alaturi de altii ca el, pentru ca are din ce in ce mai putin timp la dispozitie. Numara in gand cate statii mai are, verifica la fiecare 3 secunde harta metroului, poate a disparut o statie as'noapte, poate a numarat una de doua ori, doar-doar ajunge mai repede. Bate din picior, isi verifica ceasul des, arde de nerabdare. Surd la disperarea sa, metroul pare a-si continua drumul agale. Are din ce in ce mai putin timp ...
In sfarsit, ajunge la ultima statie. Se lipesti de usa, in timp ce metroul inca se misca. Numara in gand secundele pana la deschiderea usilor si este mai intaratat ca un ogar de cursa; vrea sa aiba un start bun. A pornit, da din coate, este calcat pe picioare de altii ca el, si scara pare atat de departe. Din toate partile navalesc puhoaie, inainteaza cu greu. Si ajunge la scarile rulante. Trage adanc aer in piept, priveste inainte, si pune piciorul pe prima treapta .
Brusc, uita de toata graba, de toate secundele pretioase, a pasit in afara dimensiunii temporale. E cuprins de reverie, se lasa condus de muzica aglomeratiei, i se pare ca urca scarile raiului. Prn fata ochilor ii trec scenele copilariei si zambeste.
Bineinteles ca s-a asezat pe partea stanga si blocheaza trecerea; nu intelege de ce este impins de la spate. Ei nu inteleg ca el isi retraieste copilaria, intra intr-o transa mai mult decat psihedelica. Pasind pe scara rulanta, visul sau este indeplinit, s-a indepartat total de lumea gri din jurul sau, de-acum nici nu mai simte inghiontelile si murmurul nedefinit din spate. Ajuns in capul scarilor, nu isi mai poate dori nimic. Nu intelege privirile pline de ura aruncate inapoi de oameni care se departeaza rapid.
E inca dimineata, dar pentru el, ziua s-a terminat. Somnoros, intra inapoi in gura de metrou, se indreapta spre casa. Nu ii vine sa creada ce dezordine a lasat; scoate pixul din geanta si mai insemneaza o zi din calendar. Si cea de azi a fost o zi buna. Isi baga pixul in buzunar, se dezbraca, si somnoros regleaza alarma celor doua ceasuri cat mai constiincios. Maine e o noua zi si nu are deloc timp de pierdut.
Tuesday, November 11, 2008
Despre cititul la metrou
Printre multele lucruri care ma lasa usor nedumerit (politistii care mai mult incurca circulatia in intersectie decat s-o fluidizeze, politicieni care ieri au spus ceva, azi se contrazic, si maine contrazic contrazicerea, conducerea Rapidului, pe care, ca-n poezie, azi o vedem si nu e, etc. - dar despre acestea altadata) se numara si oamenii care citesc carti la metrou.
Pe cei cu Razboinicul luminii de Coelho sau Talmacirea viselor ii inteleg, astea sunt carti care nu merita nicio secunda din timpul liber, dar am vazut oameni cu Dostoievski in mana. Si nu era perioada aia mirifica din timpul zilei in care sunt mai multe locuri libere decat ocupate (sic, nu zic la ce ora!), erau momentele in care ti se sufla in ceafa mireasma calda de ceapa, locurile libere sunt mai rare ca o emisiune de cultura la tv, si temperatura in interiorul vagoanelor ajunge cam de codul portocaliu al inmh-ului.
Si in astfel de peisaje il vad pe el/ea, cititorul avid de cunoastere, imbrancit si calcat pe picioare la fiecare 5 secunde, balabanindu-se in toate partile si abia tinandu-se cu o mana de bara de langa usa. Doar cu o mana pentru ca in cealalta tine o carte de sute de pagini pe a carei coperta scrie un singur cuvant, cu litere negre de-o schioapa: DEMONII. Si nu priveste in jur, e total absorbit de lectura, atat de absorbit incat cel care inghionteste din spate ar putea fi si Stavroghin si tot nu si-ar ridica ochii dintre pagini. Din fericire, in spatele sau se afla doar un personaj banal din cartea de zi cu zi, pentru care pasta de dinti o e inventie nedescoperita inca.
Si surprinzator sau nu, nici unul dintre acesti devoratori de cultura ai subteranelor capitalei nu a trecut de pagina 30 a cartii groase, dar aparenta este tot ceea ce conteaza. Dom'le, oamenii astia sunt culti, uite ce carti citesc ei la metrou. Pai cand ajung acasa se scufunda in biblioteca si nu mai ies de acolo pana a doua zi dimineata, cand se mai relaxeaza si ei c-un Demonii sau Idiotul, sau vreo alta carticica-brosura din asta.
Poate ca sunt eu mai ciudatel si nu prea inteleg cum devine cu lectura, ca pana la a deschide o carte trebuie satisfacute niste minime conditii (de decenta, de bun simt zic eu); asa sunt eu, mai sensibil. Dar pe cine vrei sa fraieresti la metrou? Pe fetele din jur pe care le privesti 2-3 secunde si pe care le uiti pana iesi din metrou, pe prietenii care te intreaba "ce carte mai citesti?" sau pe te insuti, traind cu iluzia ca ai mai deschis si tu o carte?
Pe cei cu Razboinicul luminii de Coelho sau Talmacirea viselor ii inteleg, astea sunt carti care nu merita nicio secunda din timpul liber, dar am vazut oameni cu Dostoievski in mana. Si nu era perioada aia mirifica din timpul zilei in care sunt mai multe locuri libere decat ocupate (sic, nu zic la ce ora!), erau momentele in care ti se sufla in ceafa mireasma calda de ceapa, locurile libere sunt mai rare ca o emisiune de cultura la tv, si temperatura in interiorul vagoanelor ajunge cam de codul portocaliu al inmh-ului.
Si in astfel de peisaje il vad pe el/ea, cititorul avid de cunoastere, imbrancit si calcat pe picioare la fiecare 5 secunde, balabanindu-se in toate partile si abia tinandu-se cu o mana de bara de langa usa. Doar cu o mana pentru ca in cealalta tine o carte de sute de pagini pe a carei coperta scrie un singur cuvant, cu litere negre de-o schioapa: DEMONII. Si nu priveste in jur, e total absorbit de lectura, atat de absorbit incat cel care inghionteste din spate ar putea fi si Stavroghin si tot nu si-ar ridica ochii dintre pagini. Din fericire, in spatele sau se afla doar un personaj banal din cartea de zi cu zi, pentru care pasta de dinti o e inventie nedescoperita inca.
Si surprinzator sau nu, nici unul dintre acesti devoratori de cultura ai subteranelor capitalei nu a trecut de pagina 30 a cartii groase, dar aparenta este tot ceea ce conteaza. Dom'le, oamenii astia sunt culti, uite ce carti citesc ei la metrou. Pai cand ajung acasa se scufunda in biblioteca si nu mai ies de acolo pana a doua zi dimineata, cand se mai relaxeaza si ei c-un Demonii sau Idiotul, sau vreo alta carticica-brosura din asta.
Poate ca sunt eu mai ciudatel si nu prea inteleg cum devine cu lectura, ca pana la a deschide o carte trebuie satisfacute niste minime conditii (de decenta, de bun simt zic eu); asa sunt eu, mai sensibil. Dar pe cine vrei sa fraieresti la metrou? Pe fetele din jur pe care le privesti 2-3 secunde si pe care le uiti pana iesi din metrou, pe prietenii care te intreaba "ce carte mai citesti?" sau pe te insuti, traind cu iluzia ca ai mai deschis si tu o carte?
Thursday, August 28, 2008
AC/DC - Black Ice
A aparut o noua piesa AC/DC, dupa aproape 8 ani de asteptare! :D Primul single de pe Black Ice, albumul care va fi lansat pe 20 octombrie, se numeste Rock n Roll Train, si poate fi ascultat incepand de azi pe site-ul oficial sau pe pagina de myspace a trupei.
Videoclipul piesei, filmat la Londra pe 15 august alaturi de cativa fani norocosi, va aparea in luna septembrie. Conform wikipedia, debutul la radio al noului single, Rock n Roll Train, a avut loc la postul de radio The Rock, din Noua Zeelanda, la ora locala 17:00 (acum 2-3 ore).
Nu stiu ce posturi de radio vor prelua piesa si la noi, insa eu unul astept nerabdator turneul, care va incepe la sfarsitul lui octombrie. Din pacate, cd-ul poate fi pre-comandat doar din Statele Unite - atat de pe site-ul oficial, cat si din Wal Mart, unde norocosii beneficiaza si de livrare gratuita.
Uhuu, rock is back! :D
Tuesday, July 15, 2008
Sibiu - Vaslui, direct prin Medgidia
In timp ce invatam azi mersul trenurilor prin tara, imi sare in ochi ruta pe care o poti urma pentru a ajunge de la Sibiu la Vaslui. Un tren prin Bucuresti, altul prin ... Medgidia!
Daca cel mai rapid tren, prin Bucuresti, strabate 654km, prin Medgidia se parcurg 890km! Asta in conditiile in care distanta pe sosea dintre Sibiu si Vaslui este in jur de 400km. Iar calatoria Sibiu - Vaslui, direct prin Medgidia, dureaza cam 16 ore si jumatate. Avem cumva suprafata Rusiei si nu stiu eu?
Probabil ca CFR vrea sa-i prosteasca pe turistii straini, sau pe cei care nu stiu unde e Medgidia pe harta (prostirea prostilor devine sport national). Dupa mai bine de un secol de cale ferate in Romania, inca nu avem legaturi feroviare peste munti. Pe sistemul asta, te poti astepta la trasee Suceava - Timisoara prin Constanta, Iasi - Mangalia prin Cluj Napoca, sau, de ce nu, Galati - Arad prin Ucraina si Ungaria.
In rest, CFR e foarte cool! :)
Subscribe to:
Posts (Atom)
