Visatorii

Dimineata. Afara inca intuneric. Se aud doua sonerii, nu stie pe care sa o opreasca prima. Lasa ca dormi altadata, acum nu mai e timp, isi spune. Se grabeste sa faca un dus. I se pare ca apa nu e suficient de calda, aproape nu mai are rabdare sa se incalzeasca. Mananca ceva pe fuga, nu e timp de pierdut cu mofturi culinare. Isi verifica geanta, dar nu mai gasesti pixul albastru. Pierde secunde pretioase rascolind haine pana il gaseste intr-un buzunar. Se uita din nou la ceas: e foarte tariziu. Se imbraca cat poate de repede si o ia la fuga pe scari ...

Ajunge in strada, si degeaba se gandeste la o scurtatura spre metrou, pana la urma merge pe aceleasi stradute ca in fiecare dimineata. Semaforul sta pe rosu mult prea mult, n-are timp sa astepte. Isi asuma riscul si traverseaza aiurea, face slalom printre masini, este claxonat, dar nu-l intereseaza; se grabeste. La intrarea in metrou, de fiecare data se nimereste in fata sa ba cineva care nu-si gaseste cartela, ba cineva cu abonamentul expirat, ba cineva care are timp de pierdut, nu ca el. I se pare ca asteapta in statie o vesnicie ...

Se deschid usile si calcaiele il mananca pana se termina de coborat. Se buluceste pe urma in usa trenului alaturi de altii ca el, pentru ca are din ce in ce mai putin timp la dispozitie. Numara in gand cate statii mai are, verifica la fiecare 3 secunde harta metroului, poate a disparut o statie as'noapte, poate a numarat una de doua ori, doar-doar ajunge mai repede. Bate din picior, isi verifica ceasul des, arde de nerabdare. Surd la disperarea sa, metroul pare a-si continua drumul agale. Are din ce in ce mai putin timp ...

In sfarsit, ajunge la ultima statie. Se lipesti de usa, in timp ce metroul inca se misca. Numara in gand secundele pana la deschiderea usilor si este mai intaratat ca un ogar de cursa; vrea sa aiba un start bun. A pornit, da din coate, este calcat pe picioare de altii ca el, si scara pare atat de departe. Din toate partile navalesc puhoaie, inainteaza cu greu. Si ajunge la scarile rulante. Trage adanc aer in piept, priveste inainte, si pune piciorul pe prima treapta .

Brusc, uita de toata graba, de toate secundele pretioase, a pasit in afara dimensiunii temporale. E cuprins de reverie, se lasa condus de muzica aglomeratiei, i se pare ca urca scarile raiului. Prn fata ochilor ii trec scenele copilariei si zambeste.

Bineinteles ca s-a asezat pe partea stanga si blocheaza trecerea; nu intelege de ce este impins de la spate. Ei nu inteleg ca el isi retraieste copilaria, intra intr-o transa mai mult decat psihedelica. Pasind pe scara rulanta, visul sau este indeplinit, s-a indepartat total de lumea gri din jurul sau, de-acum nici nu mai simte inghiontelile si murmurul nedefinit din spate. Ajuns in capul scarilor, nu isi mai poate dori nimic. Nu intelege privirile pline de ura aruncate inapoi de oameni care se departeaza rapid.

E inca dimineata, dar pentru el, ziua s-a terminat. Somnoros, intra inapoi in gura de metrou, se indreapta spre casa. Nu ii vine sa creada ce dezordine a lasat; scoate pixul din geanta si mai insemneaza o zi din calendar. Si cea de azi a fost o zi buna. Isi baga pixul in buzunar, se dezbraca, si somnoros regleaza alarma celor doua ceasuri cat mai constiincios. Maine e o noua zi si nu are deloc timp de pierdut.