Showing posts with label Concurs. Show all posts
Showing posts with label Concurs. Show all posts

Sunday, May 27, 2007

Cabana 10

Nu m-a mancat lupul asa ca revin cu o istorisire destul de lunga. Au fost 48 de ore pline de evenimente, unele mai penibile ca altele. Ca sa fac un scurt rezumat, am sa prezint lucruri pe care le-am facut:
  • am castigat premiul I la seniori;
  • am facut plaja;
  • am inceput sa citesc "Demonii" lui Dostoievski;
  • am inceput sa lucrez la scenariu;
  • am facut foamea,

si lucruri pe care nu le-am facut:

  • n-am terminat nici cartea, nici scenariul;
  • n-am baut;
  • n-am vorbit la telefon;
  • n-am dormit bine.

Vineri, cu cateva minute inainte de ora 17:00, ajung in fata liceului si gasesc 2 autobuze de categoria a 7-a, de pe care statea sa cada tabla, ticsite de elevi. Cam 60 ingramaditi in fiecare masina. 30 de grade afara la umbra si cel putin 40 in autobuze. Un heirupism care nu promitea nimic bun.

Daca pe drumul european, cu toate geamurile deschise, calatoria mai era cum era, cand a inceput ploaia si s-au inchis toate geamurile, autobuzul a devenit o sauna pe roti. Deoarece rablele nu puteau urca o panta mai mare de 5%, am facut un ocol de vreo 20 km pe hartoape de tara. Am ajuns la Poiana dupa mai bine de un ceas, si cu 3-4 kg mai slab.

Din peste 120 de oameni, doar vreo 10 au catadicsit sa-si aduca o umbrela. Ne-am adapostit pe terasele de la casute vreo jumatate de ora, pana ce din voce in voce s-a dus vestea sa ne adunam cu totii la cantina. Uzi de ploaie si murdari de noroi, am stat toti mai bine de 2 ceasuri sa fim trecuti pe niste liste care puteau fi intocmite inainte de plecare. Dar unde mai era atunci neprevazutul, emotia, incompetenta si prostia ?!

Dupa atata timp irosit, sunt repartizat in ceea ce mai tarziu avea sa devina renumita Cabana 10 - dar nu inainte ca o voce sa ne anunte ca cei din Vaslui nu vom avea mancare in seara asta, pentru ca cei veniti din alte parti sa aiba destula mancare. "V-am zis doar sa va aduceti mancare" suna placa stricata. Realitatea era alta. Cu doar 2 ore inainte de plecare, aceeasi placa zicea "nu e nevoie sa aduceti mancare, o sa fie destula acolo".

Asa a inceput aventura Cabanei 10. O aventura care a facut din oameni simpli adevarati maestrii ai andurantei si prohibitiei. Asa am invatat ca pot exista 2 tipuri de distractie:

  • cu mancare si cu bautura;
  • fara mancare si fara bautura.

Am avut parte doar de cea din urma.

Cele 2 cutii de pate de care s-a facut rost cu greu si cateva felii de paine au fost mancare pentru 10 insi. Cu o gura de bere din berea altora si cu o chitara si karaoke a trecut prima seara. De departe momentul cel mai interesant a fost concertul lui Cretu de pe terasa Cabanei 10. S-a adunat jumatate de tabara, s-a cantat, ne-am simtit bine, am mai frecat menta si m-am culcat pe la 23:00.

A doua zi a inceput cum nu se putea mai bine. Micul dejun, anuntat intre 07:30 si 08:00 se terminase deja la 07:45 cand am ajuns la masa, dupa ce am umblat dupa o sursa de apa unde sa-mi fac toaleta. Niste baieti destepti au reusit sa sparga o teava si sa rupa dusurile de la singura cabana dotata cu asa ceva, care trebuia sa deserveasca pe toata lumea. Am prins totusi jumatate de pahar de unica folosinta cu un ceai decolorat, care a fost preparat probabil cu un pliculet de ceai la 10l de apa.

Dupa asa o mancare copioasa, am revenit la Cabana 10, am mai frecat menta pana la 9, mi-am luat stiloul si am purces spre cantina in care s-a tinut concursul. Programat initial de la 9, cu 2 ore timp de lucru, am inceput - cum era normal, la ora 10, avand doar o ora si un sfert la dispozitie.

De tradus un text enervant din engleza in romana, un alt text de Caragiale din romana in engleza si un scurt test grila cu expresii in engleza. Am terminat cam intr-o ora si m-am indreptat spre Cabana, unde am continuat foamea. Masa era anuntata pe la ora 16:00.

Va mai urma ... (si cu poze)

Friday, May 25, 2007

Poiana Caprioarei

Intr-un ceas plec spre tabara Poiana Caprioarei pentru weekend. 2 zile in mijlocul padurii, departe de orice tehnologie - internet, telecablu ... macar curent electric sa fie.

2 zile in care imi propun sa mananc si sa beau bine, sa fac plaja, sa citesc Dostoievski si sa incep sa lucrez la scenariul unui film care o sa rupa gura targului. Ramane de vazut si cate vor fi realizate.

A, scopul oficial e concursul de traduceri "Corneliu M. Popescu", aflat anul asta la a IV-a editie.

Daca nu ma mananca lupul, ne mai auzim peste 2 zile.