Sunday, September 9, 2007
O poezie pe saptamana - Episodul al 2-lea
Volumul Moartea citeste ziarul a fost publicat in 1989 la Amsterdam si abia in 1990 la Bucuresti, fiind cenzurat de comunisti. In 1971, Mircea Dinescu lua premiul Uniunii Scriitorilor din Romania pentru debut. Inainte de a fi membru al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, este mai intai portarul acestei institutii. In ultimele luni ale comunismului a fost sub arest la domiciuliu, dar textele sale anti-comuniste erau citite la Europa Libera. Poezia Doamne-fereste face parte din volumul mentionat la inceput.
Doamne-fereste
Istoria parca ne duce-n burta
si parca a uitat să ne mai nasca,
preafericitii cu privirea scurta
sorb borsul dogmei ce le ploua-n basca,
facind spre lucruri zilnic reverente
căci cine stie ce episcop doarme
în polonic, în cosul pentru zdrente,
în tevile acestor triste arme
unde Nebunul isi cloceste crima
si ne omoara fiindca ne iubeste,
când ne e foame deseneaza peste,
când vine frigul aresteaza clima,
opriti Istoria-cobor la prima
opriti la statia Doamne-Fereste.
Este un personaj la fel de colorat ca puloverul pe care l-a purtat la revolutie. Astazi este mai putin cunoscut pentru poezie si mai mult pentru prezenta la televizor, dar si in presa scrisa, ca editorialist si publicist. Latifundiar, proprietar de castel si de port cultural la malul Dunarii, patron de reviste, este apreciat pentru carisma si sinceritatea sa.
Prin anii 2005-2006, intr-o emisiune la Realitatea, cutreiera satele romanesti de pe malul Dunarii, vorbind cu taranii, vacile, cainii, tractoarele despre teme care variau de la sport si politica pana la integrarea europeana. I-a facut celebrii pe membrii fanfarei Mambo Siria, prin promovarea frecventa in cadrul emisiunii. Mai jos, renumita piesa Cu surubu':
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment