Saturday, February 28, 2009

Localnicii din Marginea contruiesc un pod intr-o zi

Este o stire care a fost prea putin mediatizata, si pe nedrept. Pe scurt: podul din Marginea a fost distrus de inundatiile din vara trecuta; autoritatile au taraganat reconstructia podului prin studii, proiecte, rapoarte, etc; dupa aproximativ 8 luni de stat fara pod, cativa satenii si-au luat soarta in propriile maini si au facut singuri podul. Intr-o singura zi. Fara niciun leu de la buget.

Este cel mai bun exemplu de ce poate realiza initiativa privata atunci cand statul este aproape inexistent. Insa statul isi flexeaza muschii si vine sa "premieze" actiunea civica a locuitorilor din Marginea prin deschiderea unui dosar penal pe numele satenilor si amendarea acestora pe motiv ca au construit fara autorizatii.

Unul din artizanii acestui proiect, Ghita Mafteian, pare desprins dintr-o carte de Marin Preda: Am mai facut tot asa, fara autorizatie, un drum de 1,3 kilometri. Pe un drum forestier, tot asa, un pod s-a daramat si am facut fara autorizatie un pod pe care trec acum camioanele incarcate cu lemn. Am mai facut cu oamenii inca un pod. Asa suntem noi, numai cu ilegalitati din astea ne ocupam.

Nici amenintarea cu puscaria pentru 1-3 ani nu pare a-l inspaimanta pe Ghita Mafteian, care mai spune ca daca asa se pune problema, atunci eu o sa merg la inchisoare, da` sunt impacat ca am facut o fapta buna.

Petitia formulata de margineni, sub forma unei bucati de placaj batuta in cuie pe un copac din apropierea podului, este absolut geniala. (click pe poza pentru a o mari)



Jos palaria!

2 comments:

>:) said...

Marginea ......de langa Radauti? Am rude pe acolo. Oameni de treaba-ce sa zic. Nu prea e legal ce fac ei, asta trebuie sa o recunosc, dar e normal.(poate si un pic moral) Dar cum dreptul si morala nu se au ca frati tot timpul, ramane un singur lucru de zis, pe care il spune si Mircea Badea : "Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul. "

Ion Dascalu said...

Interesant..