Italia

Z 1 - 14 Aprilie

Plecarea a fost programata la 06:00, asa ca am plecat din Vaslui dupa vreo 2 ceasuri. Entuziasmul general a fost mare dar s-a pierdut pana la Dragomiresti (cca. 40 km de Vs). Singurul moment memorabil al zilei a fost un ocol de vreo 50km din cauza ca soferul a gresit drumul. La doar 2 ore de la plecare. Se anunta un drum lung.


Z2 - 15 Aprilie

Dupa ce am 'dormit' prin Ungaria si Austria, dimineata am oprit la granita dintre Austria si Italia pentru realimentarea burtilor infometate. O oprire de juma' de ceas care s-a lungit de 3 ori pe atat. Ne dam seama ca am intrat in Italia dupa italiana pe care o auzim la postul de radio. Nu exista control vamal intre Austria si Italia.
Spre dupa-amiaza ajungem in Ancona. Soare, cald, plaja, zeci de km de oras datand din perioada romana. Am avut parte doar de ultima.

Pe la 6 dupa-amiaza, sunt insotit de corespondent intr-un parculet aflat la 5 minute de casa, in care am bucuria sa aud romana. Am cunoscut 2 din cele 3 eleve romance care invata in aceeasi clasa cu al meu corespondent. Aflu ca una din ele e acolo de mai bine de un an - plecata de la Chisinau, a doua de doar jumatate de an - din Timisoara. Ambele s-au mutat in Italia impreuna cu familia, dupa ce parintii lor au lucrat acolo mai inainte; ambele vorbesc italiana destul de cursiv. Pot sa-i recunoasca pe romanii din Ancona doar dintr-o privire - cat am stat impreuna au trecut pe langa noi vreo 8 romani. Eu ii recunosteam doar dupa mertanul cu geamurile deschise si Guta dat la maxim. Nu sunt toti la fel - restul nu au inca bani de masina.

Mai aflu ca ambele sunt chinuite de dorul de tara, ca italienii sunt orgoliosi, ca nu-i primesc in bisericutele lor, ca sunt ignoranti, ca se drogheaza si ca drogurile se gasesc la orice colt de strada, daca stii pe cine sa intrebi.
Spre seara ne intoarcem acasa, unde dorm bustean dupa 2 zile ingrozitoare de mers cu autocarul.


Z3 - 16 Aprilie

Calduroasa zi de scoala si de inceput de saptamana. Se produce primul contact cu 'sistemul de invatamant occidental'. Trebuie mentionat din capul locului ca Istituto Franco Podesti nu este prin elita educationala a Anconei. E echivalentul unei scoli de arte si meserii de la noi, care se axeaza in principal pe turism si economie.

Ajung la scoala dupa ce astept in statie 10 minute si dupa ce calatoresc cu autobuzul 3 minute. In penultima statie inainte de scoala se urca Alexandra si corespondenta ei si schimbam cateva cuvinte pe prima tema care trece prin minte dimineata - mancarea.
Scoala relativ mica, cu un singur nivel, dar diferita de cladirile vagon de la noi. In total, vreo 20 de clase.

Majoritatea elevilor ajung la scoala cu scutere si motociclete. Mai toti au cercei/inele/tot felul de chestii in ureche, nas, limba. Cei care pareau 'curati' probabil nu le aveau la vedere.
Se fumeaza in draci pe langa scoala pana pe la 08:10. La 8 incep orele. 5 ore pe zi, de luni pana sambata. O singura pauza, de 10 minute, dupa primele 3 ore. Astia fac scoala, nu gluma. Wrong!

Intru la prima ora. Aflu de la elevii romani cum c-ar fi matematica. O sala de clasa cam jumatate dintr-o sala de la noi. Unde nu era cazuta tencuiala, era scris pe pereti. Cantece, poezii, injuraturi. O parte erau si in romana. Colega romanca din fata imi sopteste ca poezia de pe peretele din stanga mea e opera ei - marker negru, scris inclinat spre stanga, tema principala dragostea, versuri fara rima, opera clasica pentru un adolescent.

In fata clasei o tabla de un metru patrat, portabila, asezata pe o structura de trepied. Geamurile ar face orice roman sa strambe din nas - nu erau termopane. Ferestre metalice, ruginite, cu geamuri care pareau a fi sterse ultima oara cam cand au construit scoala.
Dar era si un lucru bun, pe peretele din spatele clasei. Pe o treime din perete era pictat steagul din Jamaica, in mijlocul caruia statea scris 'Bob Marley'.

Clasa era desul de eterogena: 3 romance, o chinezoaica, un peruan, vreo 2-3 cu obarsii greu de precizat, si restul pana pe la 15-20, italieni.
Revenind la obiectul de studiu, matematica lor e la nivelul celei care se face la noi in clasa a V-a, ei fiind in al doilea an din cei 5 de liceu care se fac in Italia. Ecuatii de gradul I, amplificari, simplificari. Italienii vorbesc intre ei, stau cu fundul pe banca, stau pe la geam, ies si intra din clasa fara sa intrebe pe nimeni - asa se desfoasoara o ora obisnuita la ei. Profesorul vorbeste cu 2-3 care stau in banci si se mai si uita spre tabla.

Nu au ratat ocazia de a-si da in petic cativa romani (neaosi, nu cei din clasa lor), in care mustea matematica ca petrolul in Emiratele Arabe, sa arate, vezi-Doamne, cat de inaintati intr-ale invataturii sunt ei la obiectul cu pricina.
Dupa aceasta dovada de eruditie de cel mai prost gust s-au mai scurs vreo 10 minute pana ce profesoara a plecat de la ora - pe la 9 fara 10. Nu se aude nici un clopotel (pauza era peste 2 ore), dar toti elevii sunt pe hol pana pe la 9 si 10, cand vine urmatorul profesor. De istorie, din cate am auzit.

Profesorul intra in clasa, elevii isi iau locurile obisnuite in banca sau pe banca, incepe ora. In care nu se intampla nimic. Vreo 2-3 se duc la catedra si vorbesc cu profesorul vreo 20 minute - despre absente din cate am auzit. Pe urma profesul vorbeste cu alti 2 elevi cateva minute. Nimeni nu deschide un caiet, o carte. Ora se scurge.

Urmeaza ora de engleza. Profesoara lor, si una dintre coordonatoarele proiectului, foloseste o engleza demna de un copil de 10-12 ani, mare pasionat de Cartoon Network, cu un puternic accent italian. Macar ne putem intelege. Trece si ora asta, cu cateva incercari ale profesoarei de a traduce cateva expresii uzuale in engleza, italiana si romana. Initiativa demna de laudat care se loveste de intentiile mistocaresti ale acelorasi eruditi de mai inainte.

Urmeaza pauza, in care suntem instiintati ca 'nu mai trebuie sa ne prezentam la orele lor, pentru ca din cauza noastra nu-si pot desfasura orele'. De la elevele romance aflu ca orele lor sunt asa mereu.
Plecam bucurosi de la scoala in descoperirea Anconei, cu obligatia ca la 13:20, cand se termina ziua de scoala, sa fim inapoi.

Va urma ...