Tuesday, December 15, 2009

AC/DC in Romania!


Pe bune de data asta. Site-ul oficial al AC/DC afiseaza incepand de astazi data certa a concertului din Bucuresti: 16 mai 2009 - Piata Constitutiei.


Mi-am notat deja ziua in calendar, astept ca biletele sa fie puse in vanzare, suflu praful de pe chitara si ma apuc din nou de riffurile AC/DC, si daca e sa mor dupa 17 mai incolo, pot spune ca am murit un om fericit.


UPDATE: Acesta a fost postul cu nr. 100. La multi ani mie! :)

Sunday, November 22, 2009

Am votat!

Am plecat de acasa la 12:30 si m-am intors la 15:15. Am petrecut in sectia speciala de votare nr. 166 din Agronomie aprox. 2 ore si jumatate din viata si totusi ma pot considera norocos - norocos ca am votat, norocos ca am asteptat doar atat.

Daca erau cam 100-150 de persoane in fata mea la coada cand am ajuns, in jurul orelor 15:00 mai mult de 300 de persoane asteptau sa-si exercite drepturile. Nu au existat incidente notabile pe care sa le fi observat, in afara de proasta organizare tipic romaneasca si nesimtirea unora care nu credeau in conceptul de "stat la coada".

S-a considerat ca doua cabine de vot sunt suficiente, desi inca de dimineata au fost cereri pentru suplimentarea lor. Pe la 14:30 a mai aparut o cabina - mai bine mai tarziu decat niciodata. Taraganarea insa vine din cauza completarii declaratiilor pe propria raspundere, una pentru prezidentiale, alta pentru referendum. Apoi cineva trebuia sa coroboreze ce-ai scris pe declaratie cu ce scrie in buletin, si abia apoi se trece la votarea propriu-zisa.

Sugestia mea pentru fluidizarea situatiei - distribuirea declaratiilor catre cei care urmeaza sa intre in sala, pentru a fi completate - a fost considerata "imposibil de realizat" de catre presedintele de sectie, astfel incat fiecare votant a fost nevoi sa petreaca intre 3-4 minute in sala. Asta a fost si principala cauza din care majoritatea celor care au venit sa voteze au fost descurajati de dimensiunea cozii, de viteza de inaintare si s-au lasat pagubasi dupa maxim 2-3 minute.

Oricat de mica/mare va fi prezenta la vot, o buna parte din absenteism poate fi pusa in seama mizerabilei organizari - voita sau nevoita. Si din acest motiv, tot respectul meu se duce catre persoanele care au iesit la vot astazi si au asteptat in picioare ore in sir pentru a-si face cunoscut punctul de vedere.

Cateva cifre despre alegeri

  • Numarul de persoane asteptate la vot pe 22 noiembrie este de 18.317.920. Numarul de sectii de votare din tara este de 21.412, iar in strainatate sunt 294 de sectii.
  • S-au tiparit 600.000 de buletine de vot pentru strainatate, aprox. 1.200.000 de buletine pentru sectiile speciale si aprox. 21.000.000 de buletine pentru sectiile permanente.
Daca e sa impartim numarul de persoane la numarul total de sectii, asta inseamna cam 843 de persoane/sectie, sau 60 de persoana/ora/sectie, sau 1 persoana pe minut. E un obiectiv destul de indraznet.

Conform insse.ro, la 1 ianuarie 2009 mai eram 17.201.263 de persoane peste 18 ani, ceea ce inseamna ca restul de pana la 18,3 milioane se afla in prezent in strainatate. Sa fie oare numarul de romani de peste granite doar de 1 milion? Si chiar si asa, nu conteaza prea mult parerea lor, tinand cont ca s-au trimis doar 0,6 milioane de buletine de vot afara. De ce s-au tiparit cu 5 milioane de buletine de vot mai mult pentru cei din tara si nu s-au trimis suficiente in strainatate, e o dilema cu care trebuie sa traim.

Votul meu conteaza! Dar cat?

Este gresita conceptia conform careia un vot valoareaza doar atat, un vot. Un vot nu a valorat niciodata doar atat, ci intotdeauna mai mult. Valoarea unui vot e data de formula:
V= 1/p,
unde V= valoarea reala a votului si p= procentul celor care au participat la votare (si ia valori intre 0-100%).

Se observa ca un vot este doar un vot atunci cand P=100%, adica atunci cand toate persoanele de pe lista isi exprima dreptul de vot. Cand P tinde spre 0, V tinde spre infinit; cu alte cuvinte, daca eu sunt singurul care voteaza, eu aleg presedintele. Ca o concluzie, valoarea unui vot este cu atat mai mare cu cat prezenta la urne este mai mica.

 Si daca acesta nu este un motiv suficient pentru a vota, este cel putin un motiv in plus. Alt motiv ar fi si faptul ca dreptul de vot e un drept pe care parintii nostri nu l-au avut; daca nu votezi pentru tine, voteaza pentru cei care ar fi vrut, dar n-au avut cu cine. Si asa ni se incalca prea multe drepturi pentru a mai ni le incalca si noi singuri.

 La ultimele alegeri, profilul votantului a fost peste 50 de ani, cu 4 clase. Poate nu suntem cea mai tanara tara din lume, dar avem in mod cert mai mult de 4 clase in medie. Eu nu vreau ca o persoana cu 4 clase sa decida pentru mine.

Si poate nu ma reprezinta in totalitate niciunul dintre candidati; astia sunt, cu ei defilam. Dar unii ma reprezinta intr-o proportie mai mare decat altii. Prefer sa fiu reprezentat mai putin decat deloc. Si mai presus de toate, alegerea sa fie A MEA, nu a altora.


UPDATE: Votul de pe 22 noiembrie a valorat 1/53,52%= 1,86.

Tuesday, August 4, 2009

Despre adecvare


O crima oribila a avut loc zilele trecute in Timisoara, un batran fiind omorat cu 50 de lovituri de cutit. Cum gaseste realitatea.net de cuviinta sa ilustreze unul din articolele referitoare la acest caz?

Presupusa autoare a crimei si totodata certa practicanta a celei mai vechi meserii din lume zambeste gales cititorilor realitatea.net, ca intr-o reclama la pasta de dinti.

Wednesday, July 29, 2009

RDS, la pamant

Incepand de azi, din jurul orei 01:00, abonatii RCS&RDS din intreg orasul Vaslui au sansa de a se bucura mai mult de viata si mai putin de serviciile de internet, telefonie mobila si fixa si cablu ale companiei sus-numite. Daca televizorul isi mai revine din cand in cand, celelalte sunt cu totul la pamant.

Conform Serviciului Clienti, problema din Vaslui se cunoaste si se lucreaza la ea, insa nu mi s-a putut oferi nicio estimare pentru durata lucrarilor. Se spera ca lucrurile sa revina la normal in cel mai scurt timp.

As dori sa le mai multumesc pentru timpul irosit reinstaland driverele placilor de retea si incercand sa ma conectez la netul lor de pe mai multe sisteme, toate returnand Error 678: The remote computer did not respond! Si sa le mai urez pe aceasta cale ca toate cele bune sa se abata asupra lor in cel mai scurt timp.

Saturday, May 9, 2009

Despre tenis

Aproape neobservata a trecut finala de dublu a turneului GDF Suez Open Romania dintre Begu/Halep si Goerges/Klemenschits, disputata dupa-amiaza la Arenele BNR. Romancele au castigat la capatul unui meci ce a durat mai putin de o ora si jumatate cu scorul de 2-6, 6-0, 12-10.

Motivele pentru care turneul de 100.000$ a trecut neobservat pana acum sunt destul de numeroase. Cea mai mare lipsa, concretizata aproape imediat, este lipsa unui site oficial al concursului. Ar fi durat mai putin de o zi, ar fi costat mai putin de 100$ - si totusi a lipsit cu desavarsire. Singurele surse de informatii au fost site-ul Federatiei de Tenis, si articole de maxim 2 paragrafe din ziarele de sport, acestea din urma mult mai interesate de derby-ul eternelor dezamagiri dinamo si steaua.

Intrarea la meciurile de tenis a fost gratuita, si poate asta a fost inca una din greselile organizatorice. Se va spune ca n-ar fi venit nimeni, ca tribunele ar fi fost goale. Astazi, la finala de dublu, tribuna arenei centrale s-a umplut intr-o proportie mai mica de 30%. S-a preferat in locul unui public de calitate, un public de cantitate. Iar o buna parte din specimenele care si-au facut aparitia au venit pe motiv de "oricum n-am nimic mai bun de facut".

Pe de alta parte, s-a rezolvat astfel problema parcarii. Chiar si cu 10 minute inainte de inceperea meciului se mai gaseau locuri destul de aproape de intrare. S-a ajuns astfel la un echilibru sustenabil intre numarul de spectatori si capacitatea bordurilor si trotuarelor invecinate de a sustine parcarea automobilelor.

Nu este greu sa observi ca in Romania nu prea poti aduna public de tenis. In afara de 2-3 turnee si ocazional o Cupa Davis, nu ai unde vedea tenis live. Si nu ai de unde sa stii cateva reguli elementare pentru un spectator de tenis: sa pastrezi linistea in timpul punctului pentru ca jucatorii sa se poata concentra, sa nu te plimbi prin tribune in timpul game-ului, sa iti tii telefonul pe silentios, sa nu deranjezi lumea din jurul tau, etc.

Sunt lucruri pe care de obicei nu ti le spune nimeni si doar din experienta de spectator le inveti, si pana la un moment dat sunt scuzabile. Dar ghiolbanisme ca urlatul ca la un meci de fotbal, zdranganeala facuta cu ajutorul diferitelor obiectelor artizanale, iritarea jucatorului aflat la serviciu, injuriile aduse jucatorilor (care se aud foarte bine din tribune atat de mici) - astea sunt fapte care nu mai au scuza si nu se explica decat prin lipsa de educatie, nesimtire, mojicie.

N-am inteles niciodata de ce prefere cineva sa iasa din casa si sa injure dintr-o tribuna, sa se manifeste ca un goriloi, sa-si faca nervi, sa se consume, cand ar putea foarte bine sa stea acasa si sa doarma. Si-ar face un bine atat lui, cat si societatii. Alt lucru pe care nu l-am inteles a fost de ce erau scaunele din tribuna atat de mizerabile, de pline de praf si de lipicioase.

Copiii de mingi au fost treziti din somn special pentru meci, motiv pentru care aveau dificultati in a prinde o minge si in a culege o minge de pe jos; si daca tot au fost treziti, nu mai aveau stare. De cel putin 3 ori jocul a fost intrerupt pentru ca ori se afla o minge langa teren, ori nu se stia pe unde sunt mingile, ori copiii de mingi erau prost pozitionati.

Arbitrajul a fost asigurat de un arbitru de scaun care la fiecare 2-3 minute era nevoit sa intervina pentru a calma spiritul de lupta al tribunei, aflata in inertia unui meci de fotbal, scandand "Romania" si manifestandu-se mult mai mult decat era cazul; si 2 arbitrii de linie (doar 2!), care strigau din rarunchi "folt!" in cel mai pur accent romanesc, atunci cand se ivea cazul.

Si in sfarsit ajung sa vorbesc si despre partida de tenis propriu-zisa, care a inceput urat si s-a terminat urat. A inceput urat pentru ca romancele au intrat pe teren cu gandul la orice altceva decat la tenis. Greseli multe, atat la serviciu cat si la primire, lovituri moi, lipsa de precizie si de comunicare - in mai putin de 15 minute scorul a devenit 0-4. Klemenschits scotea toate mingile de la fileu si Goerges nimerea lovituri precise spre fundul terenului. Al cincilea game a adus si schimbarea asteptata, cand Begu parca s-a trezit din letargie, si dupa cateva schimburi de mingi puternice in cross a adus primul punct pentru romance, insa setul nu a mai putut fi salvat.

Cel de-al doilea set a fost mai putin clar decat o arata scorul; a fost si partea cea mai frumoasa a jocului, cu 2 loburi reusite ale Irinei Begu si cu Simona Halep sigura atat la fileu, cat si la loviturile de rever de pe fundul terenului. Tiebreak-ul a fost echilibrat pana la 5-4, cand pe al doilea serviciu al lui Klemenschits s-a facut auzit racnetul nesimtirii izbucnit din pieptul unui fan pentru care scopul scuza mijloacele. Serviciul a fost afara, scorul a devenit 6-4, insa arbitrul a decis ulterior reluarea punctului.

Au urmat cateva minute confuze, tabela a fost data peste cap, nimeni nu mai stia scorul, s-a uitat sa se schimbe terenul, iar la un moment dat arbitrul le-a consultat pe jucatoare in legatura cu scorul. Jocul s-a terminat urat din cauza publicului, care la 11-10 si la o minge grea pentru Goerges a izbucnit in urale si tipete de bucurie, desi mingea a fost returnata in teren si s-au mai jucat doua schimburi de mingi. A fost 12-10, au castigat romancele, iar Goerges a trimis o minge dincolo de tribune, de suparare.

Felicitari Irinei Begu, felicitari Simonei Halep pentru tenisul din cel de-al doilea set si pentru concentrarea din tiebreak. Felicitari arbitrului care nu si-a iesit din pepeni si a indemnat, de fiecare data cu calm, la liniste. Sa speram ca acest succes se va concretiza si intr-un mic succes al tenisului in Romania.

Saturday, February 28, 2009

Localnicii din Marginea contruiesc un pod intr-o zi

Este o stire care a fost prea putin mediatizata, si pe nedrept. Pe scurt: podul din Marginea a fost distrus de inundatiile din vara trecuta; autoritatile au taraganat reconstructia podului prin studii, proiecte, rapoarte, etc; dupa aproximativ 8 luni de stat fara pod, cativa satenii si-au luat soarta in propriile maini si au facut singuri podul. Intr-o singura zi. Fara niciun leu de la buget.

Este cel mai bun exemplu de ce poate realiza initiativa privata atunci cand statul este aproape inexistent. Insa statul isi flexeaza muschii si vine sa "premieze" actiunea civica a locuitorilor din Marginea prin deschiderea unui dosar penal pe numele satenilor si amendarea acestora pe motiv ca au construit fara autorizatii.

Unul din artizanii acestui proiect, Ghita Mafteian, pare desprins dintr-o carte de Marin Preda: Am mai facut tot asa, fara autorizatie, un drum de 1,3 kilometri. Pe un drum forestier, tot asa, un pod s-a daramat si am facut fara autorizatie un pod pe care trec acum camioanele incarcate cu lemn. Am mai facut cu oamenii inca un pod. Asa suntem noi, numai cu ilegalitati din astea ne ocupam.

Nici amenintarea cu puscaria pentru 1-3 ani nu pare a-l inspaimanta pe Ghita Mafteian, care mai spune ca daca asa se pune problema, atunci eu o sa merg la inchisoare, da` sunt impacat ca am facut o fapta buna.

Petitia formulata de margineni, sub forma unei bucati de placaj batuta in cuie pe un copac din apropierea podului, este absolut geniala. (click pe poza pentru a o mari)



Jos palaria!

Monday, January 19, 2009

Visatorii

Dimineata. Afara inca intuneric. Se aud doua sonerii, nu stie pe care sa o opreasca prima. Lasa ca dormi altadata, acum nu mai e timp, isi spune. Se grabeste sa faca un dus. I se pare ca apa nu e suficient de calda, aproape nu mai are rabdare sa se incalzeasca. Mananca ceva pe fuga, nu e timp de pierdut cu mofturi culinare. Isi verifica geanta, dar nu mai gasesti pixul albastru. Pierde secunde pretioase rascolind haine pana il gaseste intr-un buzunar. Se uita din nou la ceas: e foarte tariziu. Se imbraca cat poate de repede si o ia la fuga pe scari ...

Ajunge in strada, si degeaba se gandeste la o scurtatura spre metrou, pana la urma merge pe aceleasi stradute ca in fiecare dimineata. Semaforul sta pe rosu mult prea mult, n-are timp sa astepte. Isi asuma riscul si traverseaza aiurea, face slalom printre masini, este claxonat, dar nu-l intereseaza; se grabeste. La intrarea in metrou, de fiecare data se nimereste in fata sa ba cineva care nu-si gaseste cartela, ba cineva cu abonamentul expirat, ba cineva care are timp de pierdut, nu ca el. I se pare ca asteapta in statie o vesnicie ...

Se deschid usile si calcaiele il mananca pana se termina de coborat. Se buluceste pe urma in usa trenului alaturi de altii ca el, pentru ca are din ce in ce mai putin timp la dispozitie. Numara in gand cate statii mai are, verifica la fiecare 3 secunde harta metroului, poate a disparut o statie as'noapte, poate a numarat una de doua ori, doar-doar ajunge mai repede. Bate din picior, isi verifica ceasul des, arde de nerabdare. Surd la disperarea sa, metroul pare a-si continua drumul agale. Are din ce in ce mai putin timp ...

In sfarsit, ajunge la ultima statie. Se lipesti de usa, in timp ce metroul inca se misca. Numara in gand secundele pana la deschiderea usilor si este mai intaratat ca un ogar de cursa; vrea sa aiba un start bun. A pornit, da din coate, este calcat pe picioare de altii ca el, si scara pare atat de departe. Din toate partile navalesc puhoaie, inainteaza cu greu. Si ajunge la scarile rulante. Trage adanc aer in piept, priveste inainte, si pune piciorul pe prima treapta .

Brusc, uita de toata graba, de toate secundele pretioase, a pasit in afara dimensiunii temporale. E cuprins de reverie, se lasa condus de muzica aglomeratiei, i se pare ca urca scarile raiului. Prn fata ochilor ii trec scenele copilariei si zambeste.

Bineinteles ca s-a asezat pe partea stanga si blocheaza trecerea; nu intelege de ce este impins de la spate. Ei nu inteleg ca el isi retraieste copilaria, intra intr-o transa mai mult decat psihedelica. Pasind pe scara rulanta, visul sau este indeplinit, s-a indepartat total de lumea gri din jurul sau, de-acum nici nu mai simte inghiontelile si murmurul nedefinit din spate. Ajuns in capul scarilor, nu isi mai poate dori nimic. Nu intelege privirile pline de ura aruncate inapoi de oameni care se departeaza rapid.

E inca dimineata, dar pentru el, ziua s-a terminat. Somnoros, intra inapoi in gura de metrou, se indreapta spre casa. Nu ii vine sa creada ce dezordine a lasat; scoate pixul din geanta si mai insemneaza o zi din calendar. Si cea de azi a fost o zi buna. Isi baga pixul in buzunar, se dezbraca, si somnoros regleaza alarma celor doua ceasuri cat mai constiincios. Maine e o noua zi si nu are deloc timp de pierdut.